15 aprilie 2024
Academia de Studii Economice din București a sărbătorit recent 111 ani de existență, dar și de evoluție. În cadrul ei, Facultatea de Business și Turism (fostă Comerț) deține un loc aparte. Chiar dacă are în prezent (doar) 73 de ani de la înființare, renumele ei este pe măsura istoriei ASE, dat fiind faptul că la originea universității noastre au stat ”Înaltele studii comerciale”, așa cum sugera chiar denumirea Academiei.
Pe lângă expertiza vast demonstrată din domeniile comerțului interior și internațional, a merceologiei și ulterior a marketingului, studiile de turism în ASE au rădăcini care preced înființarea, în 1977, a specializării de turism în cadrul Facultății de Comerț, denumirea de atunci. În prezent, pregătirea absolvenților noștri vizează domeniile comerțului, turismului, serviciilor, științelor consumatorului și managementului calității.
În armonie cu dorința noastră de a ne menține LIDER în peisajul academic din domeniul comerțului și turismului, valorile noastre fundamentale sunt Loialitate, Integritate, Dedicare, Excelență și Responsabilitate.
Candidatura mea pentru un nou mandat de decan al facultății a avut scopul de a-mi pune la dispoziția echipei de management universitar și a comunității facultății expertiza personală, acumulată în ultimii ani în funcții de conducere (decan al Facultății de Business și Turism 2020-2024, prorector cu activitatea didactică 2012-2016, director departament Turism și Geografie 2011-2012, șef catedră Turism-Servicii 2009-2011), sau în diverse alte activități asociate, în cadrul ASE (cu referire mai ales la crearea și gestionarea unor cursuri postuniversitare de succes, respectiv Managementul Strategic al Ospitalității, în colaborare cu Ecole Hoteliere de Lausanne din Elveția, sau Manager destinație turistică, curs realizat cu sprijinul asociațiilor profesionale din turism și al ministerului de resort) sau în afara universității (în calitate de vicepreședinte al Clubului Presei de Turism, filiala națională a Federației Jurnaliștilor și Scriitorilor de Turism FIJET, și de membru al Comitetului Mondial de Etică pentru Turism, în cadrul Organizației Mondiale a Turismului, 2019-2013). De asemenea, motivația candidaturii pentru un nou mandat de decan s-a legat de nevoia de continuitate a proiectelor inițiate, mai ales în domeniul internaționalizării facultății.
Alegerile au trecut și acum suntem nu numai în fața unui nou mandat, ci și în fața unor noi provocări. Mă refer la întreaga comunitate academică a facultății - profesori și studenți - deoarece toți suntem artizani ai prezentului și viitorului.
Iată câteva repere ale prezentului:
avem o ofertă educațională de licență, masterat, doctorat și de nivel postuniversitar variată şi adaptată nevoilor pieței forței de muncă, implicit a mediului de afaceri și social, precum și tendințelor europene, în limba română și în limba engleză;
planuri de învăţământ pentru studii universitare de licenţă, masterat și doctorat compatibile cu facultăţile de prestigiu din ţară şi din străinătate, în vederea operabilităţii sistemului de credite transferabile;
numeroase parteneriate internaționale sau cu mediul de afaceri, care asigură posibilități de mobilități sau internship-uri pentru studenții facultății;
implicare a reprezentanților din mediul economic, social și a studenților în îmbunătățirea continuă și adaptarea programelor de studii la cerințele acestora;
un grad ridicat de inserție a absolvenților pe piața muncii (peste 80% dintre aceştia îşi găsesc de lucru în mai puţin de 3 luni de la terminarea facultăţii);
organizarea și desfășurarea anuală a școlii de vară a facultății, pentru studenți (la Sibiu, Blaj, Brașov, Vatra Dornei, Constanța, Predeal, Tușnad, Covasna etc.);
colaborare foarte bună între studenți şi cadrele didactice;
organizarea de Conferințe internaționale de prestigiu, între care Conferința BASIQ (care se desfășoară anual, uneori în străinătate, în colaborare cu universități de prestigiu din: Germania, Austria, Italia, Spania) și Conferința Internațională de Turism CACTUS, la fiecare doi ani;
gestionarea a două reviste științifice de prestigiu, respectiv revista Amfiteatru Economic (indexată Web of Science, cu indici scientometrici ridicați) și Revista de Turism CACTUS (indexată în numeroase baze de date internaționale);
tradiția unor colaborări de durată şi benefice cu facultăți de profil din țară şi străinătate și cu asociații profesionale de prestigiu (BASIQ, IGWT, FIJET, SKAL etc.);
demararea a două proiecte Erasmus Mundus, cu universități partenere din Spania, Italia, Portugalia, pentru programele în limba engleză (licență și masterat), în scopul transformării lor în programe de studii internaționale.
Pentru viitorul apropiat, principalele repere sunt legate de valorificarea mai bună a unor oportunități:
dezvoltarea mediului economic şi al concurenței, explozia de informații, rapiditatea cu care se produc modificări tehnologice vor impune existența specialiştilor care să ştie să gestioneze afacerile în acest context, să facă analizele ce se impun şi să elaboreze strategii; ori acest tip de pregătire poate fi asigurat de facultatea noastră;
recunoscută fiind importanța domeniului de business și turism, existența pe piața muncii a acestor specialişti va putea fi asigurată de facultatea noastră;
extinderea utilizării metodelor moderne de predare şi învățare, inclusiv prin participarea cadrelor didactice ale facultății la diferite programe de perfecționare;
valorificarea în continuare, la un nivel mai ridicat, a relațiilor deja consacrate cu universități din străinătate; de menționat aici ar fi faptul că o parte dintre absolvenții acestei specializări îşi continuă pregătirea în străinătate, urmând masterate şi doctorate;
buna colaborare sau apartenența la asociații profesionale din mediul de afaceri, îndeosebi din comerț și turism;
existența acordurilor Eramus+ cu parteneri europeni care au fost interesaţi de extinderii cooperării şi în sfera cercetării;
tendința ascendentă de dezvoltare și consolidare a mediului economic (mai ales în comerț și turism), care să faciliteze realizarea de parteneriate reale, nu formale, cu mediul academic;
lansarea unor noi competiţii de programe europene de formare şi de cercetare ştiinţifică;
accesarea de programe de cercetare-dezvoltare regionale, naţionale şi europene, programe care sunt destinate și unităţilor de învăţământ superior.
Nu suntem perfecți și nici nu ne propunem sa fim. Ne propunem însă să facem cinste istoriei universității noastre, să atragem studenți buni și motivați, să ne bucurăm de un mediu de învățare stimulativ și care să ne ofere tuturor, profesori și studenți, multe satisfacții. Cred că asta își dorește fiecare universitate din România.
Prof. univ. dr. Gabriela ŢIGU,
decan
Facultatea Business și Turism, A.S.E. București
- prezent și, mai ales, viitor
Prof.univ.dr.Gabriela Tigu
Turismul se studiaza si asa